PSD cere adoptarea urgentă a pachetului de solidaritate: măsuri pentru pensionari, mame și familii vulnerabile, în fața scumpirilor accelerate

Partidul Social Democrat solicită adoptarea imediată a pachetului de solidaritate, un set de măsuri sociale destinat protejării pensionarilor și a categoriilor vulnerabile, afectate direct de creșterea accelerată a costului vieții. Reprezentanții PSD subliniază că acest pachet, alături de cel de relansare economică, reprezintă o prioritate absolută și nu poate face obiectul negocierilor politice. „Adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă”, transmite conducerea partidului.
Eliminarea CASS pentru mame și beneficiarii de venit minim de incluziune
Una dintre măsurile centrale vizează eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru mai multe categorii sociale. PSD propune eliminarea CASS pentru indemnizația lunară de creștere a copilului, măsură care ar aduce un sprijin direct pentru aproximativ 147.500 de beneficiari. Impactul bugetar al acestei decizii este estimat la peste 518 milioane de lei pentru o perioadă de nouă luni.
De asemenea, partidul susține eliminarea CASS pentru beneficiarii venitului minim de incluziune. Măsura ar viza atât ajutorul de incluziune, de care beneficiază aproximativ 236.000 de persoane, cât și sprijinul acordat familiilor cu copii, unde sunt estimate circa 125.000 de persoane eligibile. Impactul bugetar cumulat al eliminării CASS pentru aceste categorii depășește 670 de milioane de lei, numărul total al beneficiarilor fiind de aproximativ 508.500 de persoane.
Sprijin suplimentar pentru copiii din familii vulnerabile
Un capitol distinct al pachetului de solidaritate este dedicat copiilor proveniți din familii vulnerabile. PSD propune majorarea cuantumurilor ajutorului pentru familia cu copii, acordat în baza Legii nr. 198/2016 familiilor beneficiare de venit minim de incluziune. Creșterile ar viza în special familiile cu doi sau mai mulți copii, aflate sub pragul de venit stabilit de lege. Impactul bugetar estimat pentru această măsură este de aproximativ 150 de milioane de lei.
Totodată, sprijinul acordat copiilor de grădiniță din familii vulnerabile, reglementat de Legea nr. 248/2015, ar urma să crească de la 133 de lei la 198 de lei pe copil. Această majorare ar presupune un efort bugetar suplimentar de circa 70 de milioane de lei.
Pentru copiii cu handicap, care beneficiază în prezent de indemnizații cuprinse între 80 și 463 de lei lunar, PSD propune majorarea sumelor, în contextul în care execuția bugetară pe anul 2025 pentru această categorie a fost de aproximativ 317 milioane de lei. Impactul bugetar estimat al acestei măsuri este de 100 de milioane de lei. În total, pachetul destinat copiilor din familii vulnerabile ar avea un impact bugetar de aproximativ 320 de milioane de lei.
Plăți unice pentru pensionari („one-off pensii”)
A treia componentă majoră a pachetului de solidaritate o reprezintă acordarea unor plăți unice pentru pensionari, în funcție de nivelul venitului. Pensionarii cu pensii sub 1.500 de lei ar urma să primească un sprijin financiar de 1.000 de lei, acordat în două tranșe egale, în lunile aprilie și decembrie. Măsura ar viza aproximativ 1,24 milioane de persoane, cu un impact bugetar de 1,24 miliarde de lei.
Pentru pensionarii cu venituri cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei este prevăzut un ajutor de 800 de lei, tot în două tranșe, destinat unui număr estimat de peste 621.000 de beneficiari, cu un cost de 497 de milioane de lei. Pensionarii cu pensii între 2.001 și 3.000 de lei ar urma să primească 600 de lei, pentru aproximativ un milion de persoane, cu un impact bugetar de 612 milioane de lei.
În ansamblu, aceste plăți unice ar ajunge la circa 2,8 milioane de pensionari, cu un impact bugetar total estimat la aproximativ 2,35 miliarde de lei.
Grindeanu: „Limita de suportabilitate a fost depășită”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, avertizează că presiunea creșterii costului vieții a ajuns la un nivel critic. „Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor. Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate”, a declarat liderul social-democrat. Acesta a subliniat că România nu își mai permite „experimente financiare” care afectează direct populația și mediul economic.











