Sute de joburi în străinătate: 249 de locuri de muncă oferite prin EURES România

Prin rețeaua EURES România, angajatorii din Spațiul Economic European scot la concurs 249 de locuri de muncă în mai multe state europene, acoperind domenii diverse, de la industrie și transport până la servicii și sănătate.

Cele mai multe posturi sunt disponibile în Norvegia, unde se caută 103 lucrători pentru producție în industria de prelucrare a somonului și mecanici de biciclete. Suedia vine cu 90 de oferte pentru electricieni, mecanici și operatori de proces în sectoare industriale grele.

În Italia sunt disponibile 15 posturi de șofer autobuz, iar Germania oferă 11 locuri de muncă pentru fizioterapeuți și muncitori în procesarea produselor din carne. Olanda pune la dispoziție 11 posturi pentru mecanici de asamblare, personal de punte și timonieri.

Oportunități de angajare există și în Slovenia (8 posturi în HoReCa și industria cosmetică), Finlanda (6 posturi pentru sudori și montatori de țevi) și Irlanda (5 posturi de îngrijitor persoane).

Cei interesați pot obține informații suplimentare și pot aplica prin rețeaua EURES România, care facilitează accesul la locuri de muncă sigure și legale în Europa.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button